Recenta anchetă a DIICOT scoate la iveală lucruri incredibile ce se petrec în cadrul Poliției Comănești, condusă de comisarul Șef Adrian Botezatu. Conform documentelor, subofițerul de poliție Florina Cristina Ghineț-Dobrin a oferit cămătarilor informații confidențiale despre comăneșteni.

Conform DIICOT „în perioada anilor 2016 – 2018, liderul unei grupări infracționale ar fi a acordat împrumuturi cu dobândă unor persoane, pentru care ar fi perceput dobânzi lunare între 5% și 40%. În activitățile infracționale de recuperare a sumelor împrumutate și a dobânzilor percepute, liderul grupării l-ar fi implicat și pe fiul lui, minor la momentul constituirii grupării infracționale.”
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au fost conduse 4 persoane, faţă de care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, luare de mită, dare de mită, favorizarea făptuitorului, acces ilegal la un sistem informatic, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute şi pedepsite Codul penal.”
Astfel s-a descoperit că polițistul comăneștean Mugur Bărănceanu, pe parcursul anului trecut și la solicitarea cămătarului Victor Untea, ”a determinat pe agent șef adjunct Ghineț-Dobrin Florina Cristina din cadrul Poliției orașului Comănești să efectueze fără drept verificări în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru autoturismul marca Porsche Panamera cu nr. de înmatriculare …” și pentru o altă mașină.
În urma anchetei procurorilor DIICOT polițistul Mugur Bărănceanu a fost arestat pentru 30 de zile iar complicele său, polițistul Manuel Victor Mihu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Agentul șef adjunct Ghineț-Dobrin Florina Cristina a scăpat cel mai ieftin, primind doar un avertisment din partea superiorilor săi.

VEZI CE AVERE ARE FLORINA CRISTINA GHINEȚ-DOBRIN

Conform celei mai recente declarații de avere subofițerul Florina Cristina Ghineț-Dobrin deține un apartament de 63 mp și două case, de 117 mp și 57 mp, primite ca „DONAȚIE“ (!!!) în anul 2017.
Subofițerul Ghineț-Dobrin mai are un autoturism Volkswagen Tiguan al cărui preț de catalog pornește de la 21 390 Euro și un autoturism Suzuki Jimny al cărui preț de catalog pornește de la 17 915 euro.
Florina Cristina Ghineț-Dobrin mai are două credite la CEC Bank și Banca Transilvania în valoare totală de 123 000 lei.
Ca și șeful ei, comisarul Adrian Botezatu, subofițerul de poliție Florina Cristina Ghineț-Dobrin nu și-a mai făcut public salariul în declarațiile de avere din 2019 și 2018 însă, conform documentelor puse la dispoziție de IPJ Bacău, în 2017 aceasta avea un salariu anual de 36 000 lei (3 000 lunar) în timp ce soțul ei, subofițerul Laurențiu Ghineț, angajat al ISU Bacău, cîștiga tot în 2017 suma de 35 522 lei (2 960 lunar).

(Visited 4,450 times, 1 visits today)