Deși Primăria a făcut eforturi supraomenești pentru a ține funcțional Spitalul Comănești, unitatea este la un pas de prăbușire după ce Elena Stoica, managerul spitalului, a ajuns din nou în atenția ANI și s-a ales cu un dosar penal pentru fals în declarații. Mai mult decît atît, spitalul riscă să rămînă iar fără medici după ce aproape jumătate din cadrele medicale și-au cerut transferul la spitalele din Buhuși și Moinești.

PNL-ISTA ELENA STOICA S-A ALES CU UN NOU DOSAR PENAL

Despre averea și isprăvile PNL-istei Elena Stoica, protejata și partenera de afaceri a lui Viorel Miron, frigotehnistul ajuns primar, am mai scris (vezi aici).
Considerată de mulţi una dintre cele mai influente persoane din Comăneşti, membră de frunte a PNL-ului local şi ascultătoare din fire, Stoica a intrat iute în graţiile primarului „economist“ Viorel Miron care nu s-a dat în lături să o pună pe lista parlamentarilor la alegerile din 30 noiembrie 2008 și, în cele din urmă, după plecarea doctorului Gabriel Martinescu, să o numească la conducerea Spitalului “Ioan Lascăr” din Comănești.
Pe vremea aceea, în stilul caracteristic, Miron o nu se sfia nici să-şi elogieze colega de partid: „Experienţa în administraţia publică, cît şi pregătirea profesională o plasează pe Elena Stoica pe primul loc în preferinţele elctoratului de la noi, iar acest lucru nu face decît să ne bucure, deoarece vom avea încă un parlamentar a cărui uşă o vom putea deschide ori de cîte ori vom avea nevoie.“
Din păcate Miron n-a mai apucat să apeleze la Elena Stoica în calitate de parlamentar fiindcă, un an mai tîrziu, la 30 decembrie 2009, la uşa acesteia au bătut cei de la Agenţia Naţională de Integritate – ANI, ce au înştiinţat-o că i s-a deschis dosarul nr. 26/I.I./2008 pentru fals în declaraţii.
Iată însă că nici ca manager al spitalului Ioan Lascăr nu a apucat să facă mulți purici, în urmă cu cîteva zile Agenția Națională de Integritate deschizînd un nou dosar penal pe numele Elenei Stoica tot pentru fals în declarații.

Mai exact, reprezentanții ANI au transmis că, deși „Elena Stoica, manager al spitalului din Comănești, a divorțat din data de 09.04.2019, conform Dosar 5472/260/2018 din 26.11.2018 depus la Judecătoria Moinești, revenind la numele de Rîșnoveanu, ultima sa declarație de avere a fost completată eronat în mod voit, cu toate că această declarație constituie un act public iar semnatarul răspunde potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate.“

CONTRACTE DE ZECI DE MII DE EURO DIN BUGETUL 
ORAȘULUI CADOU DE LA VIOREL MIRON

stoica-elena

Cu banii abia intraţi în cont, Elena Stoica va încerca şi va reuşi însă noi inginerii financiare, de data asta cu Primăria Comăneşti, condusă de şeful şi protectorul ei, Viorel Miron.
Acesta, la data de 21 aprilie 2011, îşi va numi protejata cenzor la SC Eco Valea Muntelui SRL Comăneşti şi apoi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Orăşenesc „Ioan Lascăr“.
Şi, ca şi cum salariile pe care le primea din funcţiile de mai sus nu-i erau de ajuns pentru un trai fericit, drept mulţumire pentru susţinerea acordată în cadrul PNL Comăneşti, la data de 21 iunie 2012, Viorel Miron, primarul Comăneştiului, ca reprezentant al Oraşului Comăneşi, îi va mai oferi Elenei Stoica şi contractul nr. DA3038217, prin achiziţie directă, ce prevede ca, pentru „servicii de consultanţă în domeniul evaluării în vederea expertizării păşunii oraşului Comăneşti“, fosta şefă a Administraţiei Finanţelor Publice Comăneşti să primească din bugetul local suma de 14 083,33 Euro (adică 62 872 lei).

Potrivit documentelor trimise pe adresa noastră de angajaţii primăriei Comăneşti, Viorel Miron a încheiat în ultimii ani alte 18 contracte prin achiziţie directă cu firme ale familiei Elenei Stoica.
„Primăria Comăneşti a plătit peste 7 500 de euro unor firme ale familiei Stoica, sub pretextul că aceasta va oferi primăriei «servicii de auditare financiară» şi va livra o serie de echipamente tehnice. Nimeni din Primărie nu-și amintește ca firmele să fi şi oferit aceste servicii, așa cum scrie în acte!”, au declarat angajaţi ai primăriei.

frogex

Cele 16 contracte oferite de Viorel Miron prin achiziţie directă firmei Frogex SRL. Coloana evidenţiată cu galben indică sumele în euro primite de Cătălin şi Elena Stoica din bugetul primăriei Comăneşti

Este vorba despre firma „Frogex SRL“, cărei cifră de afaceri în 2015 a fost de 325, 204 lei.
Înfiinţată în 1995 de soţul Elenei Stoica, Cătălin Gheorghe Stoica, firma îşi are sediul în Comăneşti, pe strada Pieţii nr. 4, bl. 4, ap. 2 şi, deşi în Registrul Comerţului are trecut ca tip de activitate „transporturi rutiere de mărfuri“, firma a fost folosită de primarul Viorel Miron pentru contracte prin care „Frogex“ se oferă să livreze primăriei Comăneşti „ţevi, robineţi, mufe, vane şi dopuri“.
Pentru aceasta Miron a încheiat cu firma familiei Stoica 16 contracte în valoare totală de 3 686,47 euro.

elirova

Firma Elirova EXIM SRL, înfiinţată de Cătălin şi Elena Stoica

Alte 2 contracte au fost încheiate cu firma „Elirova Audit SRL“, înfiinţată de Elena şi Cătălin Gheorghe Stoica în 1998.
Firma, cu numai 3 angajaţi, se ocupa cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management şi iniţial şi-a avut sediul tot strada Pieţii nr. 4, ulterior mutîndu-se pe strada Arinilor nr. 14 B.

elirova-2

Cele două contracte în valoare de 3 852, 25 euro pe care Viorel Miron le-a oferit prin achiziţie directă firmei Elenei Stoica. 

„Elirova Audit SRL“ va primi, pe 16 mai şi pe 11 septembrie 2014, două contracte în valoare totală de 3 852, 25 euro  pentru noi servicii de auditare financiară pe care Elena Stoica se angajează să le ofere Primăriei.
Așadar, un simplu calcul dovedeşte aşadar că, între 1 aprilie 2013 şi 11 septembrie 2014, în conturile familiei Elena şi Cătălin Stoica au intrat, de la bugetul local, prin achiziţii directe, nu mai puţin de 7 538,72 euro.
Odiseea afacerilor dintre Viorel Miron şi firmele PNL-istei penale Elena Stoica nu se opreşte însă aici.

Astfel, la doar 3 ani de cînd fusese ales primar al Comăneştiului, „economistul“ Viorel Miron a oferit firmei „Frogex SRL“, condusă de soţul Elenei Stoica, Cătălin Gheorghe Stoica, nu mai puţin de 4 licitaţii „cu dedicaţie“.
Astfel, pentru a-şi consolida prietenia pe banii publici, Cătălin Stoica va reuşi să cîştige, între 12 – 17 decembrie 2007, trei contracte cu Primăria Comăneşti în valoare totală de 47 199 euro, firma „Frogex SRL“ obligîndu-se să livreze Primăriei, în schimbul banilor diverse produse pentru consolidarea Şcolii nr. 5.
Şapte luni mai tîrziu, la data de 9 iulie 2008, firma familiei Stoica va mai pune mîna pe încă un contract în valoare de 9 171, 06 euro pentru a oferi Primăriei „produse şi materiale de construcţii“.
Un calcul simplu arată aşadar că, în 7 luni, firma Frogex SRL a încasat de la Primăria Comăneşti nu mai puţin de 56 370, 35 euro.

frogex-noi-1-5637035-euro

Contracte de 56 370, 35 Euro de la bugetul Comăneştiului au fost cîştigate de PNL-ista Elena Stoica în doar 7 luni

FABULOASA AVERE A ELENEI STOICA
A FOST ŞI CONSILIER LOCAL

stoica-elena

Declaraţia de avere depusă în 2005 de consilierul local PNL Elena Stoica

În 2005, la doar un an de cînd ajunsese primar al Comăneştiului, Viorel Miron va reuşi să îşi numească protejata PNL-istă în Consiliul Local al oraşului Comăneşti.
Conform declaraţiei de avere depusă de aceasta, la 6 mai 2005, Elena Stoica deţinea un teren intravilan de 1207 mp, două apartamente şi o casă în Comăneşti, bijuterii şi o vioară Stradivarius în valoare de 15 000 de euro, acţiuni la trei firme în valoare totală de 369 061 ron, credite în valoare de 1 137 000 ron, venitul anual încasat fiind de 152194 ron (12682 ron lunar). 
După 13 ani, cînd Elena Stoica a primit în dar postul de manager al Spitalului “Ioan Lascăr” din Comănești, averea acesteia crescuse cu încă un teren de 2000 mp, un Audi A4, bijuterii din aur și argint în valoare de 35 000 lei, un cont de 4603 euro la Banca Transilvania, un altul de 5000 lei la Libra Bank, venituri din activități independente în valoare de 45 420 lei și venituri în valoare de 21867 lei din închirierea apartamentului din strada Pieții.

MEDICII DIN COMĂNEȘTI PLEACĂ ÎN MASĂ

Și, ca și cum problemele cu legea ale managerului spitalului “Ioan Lascăr” nu ar fi fost de ajuns, iată că Primăria Comănești se confruntă cu o nouă problemă majoră după ce aproape jumătate din medicii angajați și-au cerut deja transferul la spitalele din Buhuși și Moinești.
Personalul medical invocă în primul rînd nesiguranța contractelor de muncă și condițiile în care se desfășoară actul medical.
„Nu mai putem lucra la nesfîrșit așa. Ni s-au promis locuințe de serviciu dacă ne mutăm aici dar cei mai mulți dintre noi nici acum nu au condiții umane de locuit. Curtea spitalului colcăie de cîini maidanezi, ne este și frică să ieșim.

Pe de altă parte degeaba se investește în echipament medical de top dacă Primăria angajează apoi medici ce nu sunt în stare nici măcar să citească o electrocardiogramă. Vă spun sincer, avem colegi care fac de rușine actul medical și în aceste condiții preferăm să plecăm undeva unde să putem lucra la nivelul nostru“ a declarat un cadru medical.

(Visited 1,742 times, 1 visits today)